Despre microblogging in educatie

Există argumente, suficient de convingătoare pentru utilizarea aplicaţiilor de microblogging în procesul de predare/învăţare. Însă, pentru a-şi demonstra cu adevărat eficienţa trebuie respectate anumite măsuri /proceduri, de cele mai multe ori, deosebit de simple şi la îndemâna oricui:Înainte de a utiliza o aplicaţie de microblogging profesorul are datoria să se asigure că studenţii înţeleg aplicaţia şi ştiu cum să o folosească.

• Înainte de a utiliza o aplicaţie de microblogging profesorul are datoria să se asigure că

  studenţii înţeleg aplicaţia şi ştiu cum să o folosească.
• Este bine să ne gândim de două ori înainte de a posta.
• Teama de a rescrie însemnări trebuie eliminată astfel încât posturile să poată fi accesibile şi celor care de-abia s-au logat.
• Microbloggingul presupune o auto-disciplină, flexibilitate (profesorii trebuie să fie pregătiţi oricând pentru orice direcţie în care s-ar îndrepta actul conversaţional) şi crearea unui sens (se referă la un nivel mai profund de angajament care trebuie să fie adoptat de întreaga comunitate de „ciripitori”; în plus trebuie să fim convinşi de beneficiile şi importanţa noului instrument).
• Profesorii care militează pentru introducerea unor asemenea instrumente de comunicare în procesele educaţionale trebuie să fie foarte deschişi şi întreprinzători asupra a ceea ce se poate aplica sau nu.
• Ca orice nouă tehnologie, şi aplicaţiile de microblogging trebuie testate (în practicile didactice deja existente), încercate de obicei pe un grup mic, pilot de studenţi astfel încât profesorul, împreună cu mai tinerii săi colegi să poată experimenta într-o manieră unică, individuală - dacă se poate. 
• Studenţii trebuie să fie parte activă a evaluării, dacă profesorul optează pentru includerea unui instrument de microblogging în predare.
• Este foarte important ca profesorul să-şi aloce timp pentru răspunsuri dacă se decide pentru o aplicaţie de microblogging., să fie motivat şi să aibă o atitudine activă.
• Aplicaţiile de microblogging sunt inutile în absenţa unei reţele, astfel că profesorul trebuie să găsească parteneri valoroşi, provocatori, oneşti şi sinceri pentru un act educaţional de calitate.

Web 2.0

Ce este Web 2.0? O intrebare la moda, dar care nu are un raspuns clar.
O cautare pe Google ne returneaza mai mult de 700 milioane de rezultate. Nu e prea rau pentru un termen caruia nimeni nu ii gaseste o definitie exacta.
Tim O’Reilly de la editura cu acelasi nume a organizat prima conferinta Web 2.0 si a descris acest termen ca fiind “o atitudine, nu o tehnologie”, iar mai recent a redefinit Web 2.0 ca fiind “reteaua ca si platforma”.
Internetul a devenit mijloc de transport pentru conversatie, iar conversatia se intampla din ce in ce mai mult in timp real, Bloggingul, podcastingul, publicarea de informatii, programarea, toate acestea au devenit omniprezente si toti putem participa la aceste procese.

Ce a fost Web 1.0?
Desi nu a fost evidentiata, a existat o tranzitie de la Web 1.0 la Web 2.0, iar tranzitia a depins de o multitudine de factori.
Spre exemplu, utilizatorul de Web 1.0 -aproape- tot timpul se conecta la Internet prin dial-up si platea pentru timpul conectarii. Web 2.0 este rezultatul -pe de-o parte- a revolutiei broadband. Utilizatorul nu mai trebuie sa stea cu grija timpului conectarii la internet si a costurile ce rezulta din aceasta. Nu mai trebuie sa se conecteze de fiecare data cand vrea sa caute o informatie. Toatea acestea au disparut, iar bucuria de a avea internet 24/24 se raspandeste rapid, odata cu scaderea tarifelor pentru servicii broadband.
Sir Tim Berners-Lee, parintele webului, mai mult ca sigur ca se gandea la Web 2.0 atunci cand a pus bazele conceptelor de server web si browser. El vroia ca siteurile web sa poata fi editate de utilizatori, si tot utilizatorii sa poata marca un site ca fiind interesant, astfel incat alti utilizatori sa beneficieze de acest lucru, ajungand mai repede la informatia dorita.
Cand webul a devenit comercial, la inceputul anilor ’90, toate aceste idei ale lui Sir Tim Berners-Lee au fost ignorate. Nu pareau sa se potriveasca in ceea ce a devenit World Wide Web. Creatorii de siteuri de succes nu doreau ca orice vizitator sa adauge sau sa modifice continutul siteului lor. Chiar daca au existat incercari de a implementa o astfel de functionalitate, ele au fost ignorate de public si s-au lovit de capacitatile tehnice limitate ale acelor vremuri.
Web 2.0 consta in APIuri (application programming interface), mashupuri (“prelevare” sau adunare a diferite servicii web), trackbackuri si aplicatii “deschise” publicului.
Bloggingul
Bloggingul ca si fenomen de masa pare sa fi aparut din neant, insa isi are originile la inceputurile webului. In 1999 au aparut utilitare pentru a practica bloggingul. A trebuit sa treaca cativa ani pentru ca acest fenomen sa ia amploare. Intre 2000 si 2005 sute de milioane de oameni au inceput sa publice bloguri. Chiar daca bloggingul nu uzeaza tehnologii asociate cu Web 2.0, el a format un canal ce permite raspandirea cu o viteza uluitoare a stirilor despre aplicatiile interesante ce uzeaza tehnologii Web 2.0.
Cei ce publica bloguri folosesc un limbaj natural, onest, direct, amuzant si socant cateodata. Astfel, ei inspira incredere si cuvantul lor are importanta pentru ca pot directiona traficul spre aplicatiile despre care ei discuta.

Ceva interesant..

In Anglia - Twitter, Wikipedia si bloggingul se studiaza la scoala. Noul program de invatamant include studii despre protectia mediului, web, blogging, podcast, Wikipedia si Twitter, acestea fiind prezentate ca surse importante de informare si cominicare. De asemenea elevii sunt educati in privita unei alimentatii sanatoase, a activitatilor fizice si cum sa faca fata agresorilor sau cum sa se poarte in diverse situatii...